Autoritatile locale din Valenii de Munte mi-au facut o surpriza: mi-au dat titlul de cetatean de onoare al orasului.
Asa cum mai povesteam pe blog, din 2000 am cumparat o casuta la Valeni. Ne oprim acolo in rastimpul dintre concertele de prin tara sau strainatate.
In primii ani treceam de multe ori prin centru si vazand Casa de Cultura care arata foarte frumos, ma gandeam cum ar suna un concert de jazz in Valenii de Munte. Nu era nici un fel de traditie jazzistica (ma intorceam parca in timp - in 1976 - cand revenisem de la facultate in Constanta natala, unde jazzul lipsea cu desavarsire). Am avut norocul sa gasesc multa deschidere si in 2005 am facut primul concert - "Lectia de jazz". Avem deja in Valeni multi prieteni care au participat cu bucurie la concerte si chiar ne-au ajutat la organizarea lor. Sala Casei de Cultura a fost plina de fiecare data.

Distinctia mi s-a acordat pentru "merite deosebite aduse la dezvoltarea si cunoastera muzicii de jazz in localitate si sprijinirea culturii in orasul Valenii de Munte, ceea ce a condus la cunoasterea orasului in tara si strainatate". Nu sunt omul premiilor si al distinctiilor, dar m-am bucurat sa primesc acest titlu si am fost foarte emotionat sambata trecuta. Valeniul este acum pe harta jazzistica a tarii.

Avantajul Valenilor, ca oras mic, cu o frumoasa traditie culturala a carei piatra de temelie a fost pusa de Nicolae Iorga, este ca inca se mai pastreaza o parte din caldura si sinceritatea relatiilor dintre oameni. Cum am spus si in cuvantul de multumire, de fapt publicul din Valeni e cel care merita toate aprecierile. Au aparut chiar si cronici dupa concerte – si acesta e iarasi un semn foarte bun; nu e deloc usor sa scrii despre jazz si sa reusesti sa-i prinzi esenta. Puteti citi mai jos doua dintre aceste articole, despre ultimul concert – din toamna trecuta – la care l-am avut ca invitat pe Cserey Csaba.

Amfiteatrul muzical de la Vălenii de Munte

Nicolae Vasilescu

Un orăşel încă patriarhal, aşezat în palma unui pinten al Carpaţilor, într-o depresiune luminoasă şi liniştită. Aici sosea în 1908 Nicolae Iorga, pentru a-şi împlini vocaţia „în verde de Văleni, pe prispa albă”.

Au trecut anii! Orăşelul de atunci are acum prestanţa unui spaţiu citadin exemplar. În centrul său, alături de sala de cursuri unde se deschidea Universitatea Populară de Vară, se înalţă Casa de Cultură. De ani buni, în luna august oraşul găzduieşte aici cursuri de vară reluate în anii ’60. Numele profesorului Iorga, atât de sensibil la frumosul artistic, trebuia racordat la ecourile mai noi ale artei. Şi a fost menirea Muzicii, regină între arte, să împlinească această misiune. La Văleni s-a stabilit de curând, îndrăgostit de farmecul şi liniştea acestor locuri, jazzmanul Harry Tavitian. In 2005, cu sprijinul şcolilor din oraş a avut loc primul concert, numit „Lecţia de Jazz”. Botez fericit, fiindcă Tavitian a gândit de la început demersul său, ca un act educativ, cu implicare în modelarea tinerilor, a elevilor, a adolescenţilor prin miracolul Muzicii. A urmat un al doilea concert, având ca fundal ideatic prezenţa datelor istoriei armenilor în gândirea şi preocupările lui Nicolae Iorga. În spaţiul „lecţiei” sale Tavitian a făcut loc ritmurilor şi frumuseţilor comune ale folclorului oriental şi balcanic. Trecuseră luni şi „lecţia” următoare întârzia să capete fiinţă. Când, iată, oraşul e anunţat că joi 9 octombrie 2008 la orele 19 suntem invitaţi la Concertul extraordinar „De la Blues la Etnojazz”.

Cu timp înainte, melomanii se îndreaptă spre Amfiteatrul Muzical. Amfiteatrul, firesc, nu are cortină. Instrumentele, cuminţi, învăluite într-un vibrato luminos, aşteaptă mâinile magice care să le înnobileze cu harul mesajului lor.

Prima parte a concertului ne-a călăuzit în universul specific ritmurilor de jazz, cu aplicaţie specială asupra rolului tobei în cromatica acestor ritmuri. Am urmărit un dialog inteligent între Harry Tavitian şi invitatul său, percuţionistul Cserey Csaba, venit din Satu Mare. Ca în orice lecţie reuşită, interpretarea piesei anunţate era precedată de un comentariu avizat, rostit plastic şi cald de la înălţimea bogatei lor experienţe muzicale. Sunt ocazii rarisime cele în care cei care îşi trăiesc ritmul clipei racordat la Ritmul Cosmic să descifreze pe exemple atât de clare această trăire. Cei doi artişti ne-au purtat în orizontul ritmurilor arămii ale muzicii medievale, căutând similitudini între comoara de frumuseţe a tonurilor balcanice şi bogăţia multicoloră a ritmurilor Orientului. Am ascultat o muzică profundă, de o arhitectură uimitoare. Un dans ungar, o horă românească şi o sârbă au pus în lumină bucuria circulaţiei motivelor ritmate, circulaţie prin care oamenii au devenit mai buni şi mai frumoşi sufleteşte.

Pasiunea trăirii celor doi adevăraţi magicieni s-a dezvoltat, pe neaşteptate, într-un recital atent nuanţat, care ne-a oferit şi măreţia invocaţiilor ritualice prezente în ritmurile Orientului, dar şi dinamica gravă a dansurilor transilvănene (unele transcrise după Codex Caioni). Se simţea sobrietatea franciscană a lumii în care a trăit şi a iubit muzica, Ioan Căianu.

Pregătirea unui disc de către cei doi interpreţi a ocazionat în recitalul lor prezenţa unor colinde transilvănene consemnate de luminoase personalităţi precum Béla Bartók şi Constantin Brăiloiu. Ne-am bucurat de această surpriză care s-a constituit într-o avanpremieră a colaborării fericite între Harry Tavitian şi Cserey Csaba.

În partiturile preluate din materialul discului au intervenit vocea şi fluierele lui Harry Tavitian, astfel că, printr-un limbaj interjecţional bine structurat şi prin inflexiunile melodice ale doinei de jale româneşti, muzica din partea finală s-a oferit celor prezenţi ca o zeitate capabilă să mângâie pe OM în suferinţă, să fie o prezenţă balsamică.

Jazzul de avangardă din România are în Harry Tavitian şi Cserey Csaba, doi reprezentanţi de excepţie. „Studenţii” din Amfiteatrul Muzical de la Vălenii de Munte i-au ascultat cu o curată bucurie.

Lor, întreaga noastră Recunoştinţă!

Concertele lui Harry Tavitian la Vălenii de Munte

Adrian Mihalcea

Concertele de jazz ale lui Harry Tavitian la Vălenii de Munte par să devină o tradiţie. Începutul s-a petrecut în toamna lui 2005 când Harry încerca un concert-lecţie, o scurtă istorie a jazzului, concepută didactic, dar care s-a încheiat, cum era normal în debordantele ritmuri generate de spiritul libertăţii acestei muzici.

Harry a interpretat la pian diferite teme ale jazzului, începând cu cele mai vechi, şi a încheiat fulminant cu cele actuale ale etnojazzului, cu melodii proprii şi prelucrări din folclor care au ridicat sala în picioare.

Succesul acestui concert l-a determinat să cânte din nou, de data asta de Sfânta Maria, în august 2006, cu prilejul cursurilor Şcolii de Vară ’Nicolae Iorga’. Concertul a fost conceput ca un omagiu adus lui Iorga şi suferinţelor armenilor la începutul secolului trecut. S-a cântat multă muzică religioasă, scrisă de compozitori armeni şi români, prelucrată de Harry.

Al treilea concert a avut loc pe 9 octombrie 2008. Harry a revenit la Văleni, de data aceasta însoţit de percuţionistul Cserey Csaba din Satu Mare. Arsenalul personal de tobe şi percuţii al lui Cserey Csaba a umplut o jumătate de scenă. Prezenţa cuplului Harry Tavitian - Cserey Csaba la Văleni poate fi considerat un eveniment de nivel naţional în jazzul din ţara noastră. Concertul a început sub semnul percuţiei: Cserey Csaba prezentând şi făcând demonstraţii pe tobe exotice africane, indiene şi sud-americane. A urmat lecţia de etnojazz, pe ritmuri străvechi româneşti, cu teme din ’Codex Caioni’, Anton Pann, inimitabilul melos, de unii uitat, al cântecului ’Eu sunt Barbu Lăutaru’ sau din culegerile lui Bela Bartok şi Constantin Brăiloiu. În partea a doua cei doi au făcut un mare cadou publicului, interpretând în premieră fragmente dintr-un disc cu colinde, care a apărut la începutul lui decembrie, cu ocazia sărbătorilor de iarnă; o muzică inspirată din negro spirituals şi din colindele româneşti. Şi acest concert a fost un mare succes, iar iubitorii muzicii de jazz prahoveni îl aşteaptă din nou pe Harry la Văleni. All That Jazz, acesta este Tavitian. (Fragment din versiunea publicata in Revista „Axioma” Ploiesti, nr 1, 2009)