Harry s my name, Jazz is my game!
Music
8 august 2008 Balkan Trio: Harry Tavitian (pian, voce), Vlaicu Golcea (bas, instrumente electronice), Cserey Csaba (baterie, percutie) la festivalul "Complet Etno-Jazz" de la Spice Club, Vama Veche. Ora 20.
Alte fotografii de la concertul nostru de la Festivalul din Sankt Veit, Austria, de saptamana trecuta:
http://www.jazzz.si/reportaze/rep_2008/rep_tavGurtu/
Autorul este Iztok Zupan, din Slovenia, un bun prieten al meu.
Comentariul lui Adrin la concertul Tavitian - Cserey de la Soni, de acum un an: "absolutamente demential; recunosc cu mandrie ca am cerut al patrulea bis" ![]()
Spuneam ca m-am simtit ca intr-o familie, la Garana: in fotografie e unul din prietenii dragi, Gigi Taus, patronul hanului La Rascruce http://www.la-rascruce.ro/ro/ (merita sa vedeti pozele!) in curtea caruia a inceput sa se organizeze festivalul de la Garana. In 2002 festivalul se organiza inca in curte. Publicul statea pe butuci de lemn, totul era foarte firesc. Gigi ne-a rasfatat cu palinca, gulas si pastravi afumati dupa o reteta proprie. Ne-am imprietenit si cu cainii pensiunii - un malamut de Alaska si un maidanez care simtea cu vreo ora inainte, ca venea furtuna. Se ascundea in cel mai ferit colt si incepea sa tremure ingrozitor (probabil ca se speriase de tunete, cand era pui).
Alti prieteni dragi, vechi fani de jazz si ei, care au avut mare grija de noi toti, sunt Radmila si Gabi Marinescu, pe care atunci i-am cunoscut si cu care am ramas foarte apropiati.
Garana se afla pe versantului nordic al muntelui Semenic, la o altitudine de cca. 1000 de metri. La inceputul sec. 19 au venit cateva familii din Boemia si au colonizat partea putin populata a muntilor Banatului. Locuitorii isi spuneau pemi si lucrau la taiatul lemnului pentru combinatul siderurgic de la Resita. Acestia au infiintat satul Wolfsberg – acum Garana (locul unde sunt cladite casele seamana cu o coama de lup). Dupa ’90 majoritatea pemilor au emigrat in Germania si au vandut casele mai ales timisorenilor.
Casele, transformate majoritatea in pensiuni, sunt o minunatie, la fel si peisajul.
De-abia astept sa ajungem la Garana si sa beau (nu o palinca!) ci o afinata. Pentru reintalnirea cu prietenii si cu publicul, pentru ca sa il ascult pe Charles Lloyd si pentru afinata merita ca sa urce Orient Express-ul pana la Garana!
Marsu' Miresii: http://audio.neogen.ro/user/boy4women/t1hl0t05wu53cpblbbj3fv94htey12hv/
Duminica, 20 iulie 2008 Harry Tavitian & Orient Express la Garana Jazz Festival http://www.garana-jazz.ro/
La Festivalul de la Garana, Orient Express-ul va avea si vagon de Satu Mare: la percutie ni se va alatura Cserey Csaba.
Este a doua oara cand sunt invitat sa cant la Garana – prima data am fost in 2002.
Mosu (Florian Lungu), stiind ca aveam sa implinesc 50 de ani chiar in zilele festivalului, a insistat foarte mult sa merg. Eram foarte sceptic, nu aveam habar de festival si de zona. Surpriza a fost pe masura: publicul, atmosfera, peisajul si nu in ultimul rand gazdele, care ne-au ramas prieteni dragi.
Ziua mea de nastere, sarbatorita pe scena, tine deja de istoria jazzului romanesc.Inainte de ’89 Festivalul de la Costinesti pica de ziua mea, asa ca am destule amintiri – incepand cu primul Costinesti, din ’82. Totul a culminat in ’86, cand ziua mea s-a terminat la militie, unde am dat declaratii – impreuna cu Johnny, Mosu, Sorin Antohi, Ioan T. Morar pana spre dimineata (Johnny il batuse pe directorul statiunii, care il jignise - era beat mort). Din cauza incidentului, in ’87, activistii UTC de la Costinesti au mutat festivalul in septembrie...
Revenind la Garana de acum 6 ani, ziua mea de nastere am inceput-o si am terminat-o pe scena. Prietenii din jazzul romanesc au inceput sa ma sarbatoreasca chiar dupa 12 noaptea: Johnny a organizat un jam-session pe cinste. Recitalul meu a fost seara, nu fara peripetii: a inceput sa ploua torential, credeam ca nu voi mai putea canta fiindca ploua prin copertina, peste instrumente. In timp ce cantam si auzeam siroaiele de apa, nu vedeam daca in curte mai ramasese cineva sa ma asculte. Ropotul de aplauze de la sfarsit a acoperit ropotul ploii. Adapostiti majoritatea sub bucati de nailon, unii chiar uzi leoarca, oamenii ramasesera acolo si ma ascultasera. Nu va pot spune ce bucurie am simtit.
Am cautat acum pe internet si am gasit cateva cuvinte pe care le spusesem atunci:"Am petrecut o zi de nastere extraordinara si m-am simtit ca intr-o familie chiar si printre cei pe care nu-i cunosteam”